Saturday 10 January 2015

Ice Cream Book Tag

Această leapșă a fost făcută prin bunăvoința Sarei, și pentru că am fost mult prea lame pentru o recenzie calumea. #katerinei îi arde de înghețată în ianuarie
  
Înghețată cu aromă de unt de arahide, o serie pe care vrei să o citești de mult timp, dar nu crezi că o vei face.
Busola de Aur, Philip Pulman cred că o am de cinci ani, to say the least, și zău că ar trebui să o citesc deși i-am depășit demograficul de vârstă. [cred că e tot fantasy, ceva cu un urs polar foarte drăguț? Habar n-am, Colț Alb versiunea epică, bănuiesc] (?/10)

Înghețată cu aromă de ciocolată, o carte pe care poți s-o citești la nesfârșit.
Jonathan Strange & Mr. Norrel, Susanna Clarke nu doar că am citit-o de multe ori, la fel cum am făcut cu orice carte fantasy (oops, life choices) dar de-a lungul vremii a devenit some sort of comfort book. [istorie alternativa & fantasy: cum ar fi aratat razboiul dus de Napoleon imporiva Angliei daca magia era o stiinta stabilita in societate? disparuta de zeci de ani intr-una din lumile adiacente Pamantului, un teoretician antisocial si un nobil tanar si talentat aduc stiinta magiei la viata] (8/10)

Înghețată cu aromă de fistic, o carte cu o copertă verde. 
Regina Damnaților, Anne Rice of, of, Doamne. Pentru cartea asta am doar onomatopee. Nici măcar nu e /bună/ coperta, ironically enough. [a treia carte din seria Cronicile Vampirilor, scrisă în 1990, așa că nu e nici Young Adult și nici clișeeică. Anne Rice e consacrată universal ca autorul care a dat viață vampirilor în literatura fantasy modernă, o urmașă milenială și curajoasă a lui Bram Stoker] (9/10)

Înghețată cu aromă de căpșuni, o carte foarte romantică, însă nu intensă.
Cântul lui Ahile, Madeleine Miller dacă vreți, gen, să vi se smulgă inima din piept cu tot vene atașate. Nu știu ce înseamnă ”nu intensă”, go hard or go home, sorry. [războaiele troiene și copilăria lui Ahile, povestită din perspectiva prietenului și iubitului lui (of, my baby) Patroclu. Dacă mai aveți vreo frântură de homofobie în voi, cartea asta o va distruge, arătând una dintre cele mai firești și naturale relații interumane] (10/10)

 Înghețată cu aromă de lămâie, o carte cu un sfârșit acrișor.
One Night In Winter, Simon Montefiore cel mai half-assed sfârșit de la uniunea sovietică încoace. [în a doua jumătate a domniei lui Stalin, un grup de copii supranumit ”the golden boys and girls” încep un joc de roluri periculos, inspirat din Pușkin și romanticii vremii. Singura problemă? copii ăștia sunt fii și ficele a celor mai mari conducători de stat și personalități din Rusia stalinistă] (6/10)

Înghețată cu aromă de mentă, o carte de copii care îți place. 
Cărțile cu Apolodor, Gellu Naum copilăria mea în totalitate, și îndrăznesc să spun că sunt cărțile pe care am învățat să citesc, probabil. [un pinguin care e mai cool decât vei fi tu vreodată călătorește prin toată lumea în căutare de Dumnezeu-știe-ce. Apolodor, animalul arctic existențialist] (10/10)

Îngețată cu aromă de vanilie, cartea clasică favorită.
Portretul lui Dorian Gray, Oscar Wilde un whirlwind de estetic si pseudo-filozofie, un fel de cursa intre scepticism prozaic si paranormal pe punctul sa se nasca. full review might follow. [fiul unei nobile dezmoștenite devine singurul beneficiar al testamentului bunicului său. aruncat în societatea aparent antiseptică, factual decadentă a Londrei, el devine fascinat de frumusețe, exces, și o multitudine de totemuri superficiale] (10/10)

Înghețată cu de toate, o carte groasă pe care ai citit-o foarte repede.
The Wise Man's Fear, Patrick Rothfuss am citit cartea asta in 9-10 ore, cred, desi are 1000+ pagini. Autorul, cu toate pacatele lui, reuseste sa scrie un fantasy foarte compelling. [a doua carte din seria Kingkiller Chronicles, despre un tânăr care a reușit să schimbe/distrugă lumea, și îi povestește acum unui cronicar cum s-a întâmplat totul, începând cu copilăria lui și continuând cu anii de adolescență într-o Academie arcană] (7/10)

Wednesday 7 January 2015

[december books wrap up]


Zăpada cade, lunile trec, și skillurile mele de time management încă sunt de rahat. Long story short, nici luna asta n-am avut timp să citesc cât aș fi vrut, așa că o să arunc cărți terminate și neterminate aici. Și l-am postat și cu o săptămână mai târziu. Where do I enter the cone of shame?

01. Revolutionary Road, Richard Yates. Încă nu știu ce anume face cartea asta atât de buna, dar bănuiesc că e un melanj între stilul de scris (informat, introspect, ca o inchiziție a unui tablou socio-economic, America anilor șaizeci) și o traducere pe care o suspectez a fi impecabilă. Problema traducătorilor (și aici vorbesc din niscaiva experiențe rătăcite) e că nu se pot mulțumi cu un input 0, sau negativ - majoritatea vor să traducă, dacă nu într-o voce proprie, atunci măcar într-una personal-națională. Însă nu și Bogdan Perdivară - săracul om compensează pentru nume. Cu o lentoare departe de suficiență, el împrumută fidel vocea autorului, fără să se sinchisească de ce s-ar putea înțelege sau nu. Ne provoacă inteligența, în loc să o țină pe life support. (La fel se întâmplă și cu traducerea cărții de mai jos, executată de Paul Slayer Grigoriu - e oare un rite of passage să ai nume implacabil de cretine ca să poți deveni un traducător ”de valoareh”? Probabil că e). Cartea în sine e traiectoria unui cuplu ori dureros de normal, ori dureros de anormal, într-o lume care nu a facut (și nu va face) diferența între cele două stări. Frank și April Wheeler, inteligenți, frumoși, și debordând de probleme emoționale, sunt prinși în suburbiile unei Americi molatice, lipsite de măduvă. Cu doi copii pe care niciunul nu i-a vrut, ei observa (uneori cu disperarea celui implicat, alteori cu detașarea unui terț) propria trecerea de la tineri neînfrânați, fructele interzise ale unei generații, la adulți plictisitori, învinși. Pe tot parcursul cărții ei plănuiesc o evadare în Europe, vis care ajunge să scuture întreaga comunitate și să tezească haos în rutină. 9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”
Cristoase! Când o să termini odată cu blestemata aia de manieră a la Noel Coward, de anii '20, de a denigra orice existență umană cât de cât decentă cu vorbulițe din astea simpatice, ascuțite și snoabe? Ascultă-mă! Poate așa au trăit părinții tăi, poate ăsta-i genul de rahat șic și superficial în care ai fost crescută tu, dar a cam venit vremea să-ți dai seama că n-are, la naiba, nimic de-a face cu lumea adevărată.
02. Sutton, J.R. Moehringer. Fir-ar să fie, mi-am consumat toată elocvența cu Revolutionary Road, dar, Doamne, cartea asta e una din cele mai altfel cărți pe care le-am citit. Subiectul, spus ca synopsis, nu-i face dreptate. Will Sutton a fost o persoană reală, și cu atât mai mare e paradoxul: un jefuitor de bănci care nu a tras niciodată într-un om, un răufăcător cult din Marea Depresiune, care citea Proust și le zâmbea fanilor. Atunci când e eliberat pentru ultima oară din închisoare, el pornește într-un interviu prin New York, primul și singurul pe care l-a dat vreodată, împreună cu un jurnalist și un fotograf. Deși interviul chiar s-a întâmplat, autorul își aduce propria viziune, și împarte cartea pe două planuri - viața lui Sutton din copilărie până la ultima crimă, și, în italice, dialogurile dintre el și cei doi reporteri. Ar fi imposibil să spui care parte e mai bună. Ar fi, din nou, imposibil să spui de ce e atât de bună. 10/10 - ”explozie, apocalipsă, legile roboticii ale lui asimov se prăbușesc, mântuire, the golden eternity”
Acum un milion de ani am devenit oameni abia când am coborât din copaci și ne-am împărțit în clanuri. Dacă trădezi  pe cineva din clanul tău, deschizi drumul spre sfârșitul lumii. (...) Nimeni nu face nimic, puștiule. Pur și simplu așa sunt construiți oamenii. După două mii de ani, oare de ce cunoaștem numele lui Iuda, dar nu și pe al soldatului care l-a pironit pe Hristos pe cruce?
03. Stoner, John Williams. Contrar concluziei evidente, asta nu e o carte despre drogați (râsete se aud pe fundal fiindcă sunt atât de amzuantă). Scrisă la jumătatea secolului trecut și descoperită doar după cincizeci de ani, a devenit bestseller într-o ironie similară cu cea a personajului principal, o ironie pe care el ar fi apreciat-o. Chiar dacă e descrisă ca ”o carte de o tristețe inexorabilă”, mie îmi rămâne doar să spun că asta e categoric subiectiv. Da, povestește întreaga viața unui profesor de la o universitate oarecare din Missouri, un om care eșuează, fără dramă sau blestem, în aproape toate aspectele în care se poate eșua. Mulți critici au numit-o excepțională, dar o operă care punctează necruțător futilitatea vieții (ființei?) umane. Eu am văzut-o ca pe o iertare, o absolvire a fricii de eșec, (re)instaurarea unui principiu  abandonat în zilele noastre: uneori, e de ajuns să fi. 9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”
Prezențe palide se adunau la marginile conștiinței; nu le vedea, dar știa că sunt acolo, că-și adună forțele să devină palpabile, dar fără ca el să el poate vedea sau auzi. (...) L-a fulgerat sentimentul propriei identități și i-a simțit forța. Era din nou el și nici nu mai avea vreo îndoială cine fusese.
04. The Liars' Gospel, Naomi Alderman. Ce carte superbă, holy fuck. Am cumpărat-o de la librăria Shakespeare & Co., așa că nu știu cum vă puteți pune mâinile pe ea în România, dar dacă găsiți un ebook, luați-o și fugiți. E o povestire altenativă a vieții și morții lui Yehoshuah (Iisus), din patru puncte de vedere, care implica ocuparea și căderea Ierusalimului, și cum totul a fost doar scânteia aprinsă la momentul potrivit. Un catalizator, o mână de mincinoși, și prăbușirea lumii. Pare destul de reductiv, dar nu e deloc așa, și nici blasfemic. Sunt de părere că orice om care crede ar trebui să fie în stare să așeze o oglindă în fața convingerilor lui. Deși într-o paradigma iudaică, povestea asta e cu siguranță mai aproape de adevărul istoric decât Biblia a fost vreodată. Bonus points: stilul de scris e mai mult decât minunat, liric și transcedental în același timp.  9/10 - ”undeva, diavolului i se cere un pact pentru a scrie ca acest autor”
The Messiah becomes King, he does not die a traitor. So now we know. He should have known when the nails went it. Or when he had arrived at the temple. Or when the snake first began to twist inside him, he should have known that nothing was keeping his friend alive but the faith of those around him. And he went and slept in an apple orchard near the walls of Jerusalem.
05. Viermele De Mătase, Robert Galbraith (J.K Rowling). Efectiv am nevoie de cinci luni ca să trec peste cât de aiurea e cartea asta, și cât de aiurea e încăpățânarea lui Rowling de a scrie cărți de adulți, deși nu se pricepe. Doamne, superioritatea asta continuă ne bagă în mormânt. Dacă ești bun la o chestie - nu, rectific, dacă ești genial la o chestie, worldly acknowledged and acclaimed, de ce mama dracului ai renunța doar pentru că un alt domeniu ”dă mai bine”? A făcut minuni pentru o întreagă generație cu seria Harry Potter, o lume grozav construită, pe care a lăsat-o neterminată, și în loc să ne ofere un sequel, prequel, orice? Ea scrie romane polițiste ieftine despre viermi și pervertire sexuală și sadism, lucruri despre care clar n-are habar, fiindcă nu sunt nici bine-realizate în cruzimea lor, nici îndrăznețe, ci doar scabroase. Îmi aduce oarecum aminte de cosmoderniștii ăștia care scriu o poezie intitulată gen ”Căcat pe retină”, fiindcă asta e, în mintea lor, apogeul glorios al grotescului. Slăbuț, Queen Rowling. (Norocul meu că n-am aflat decât după ce am terminat-o că ea a fost cea care a scris-o de fapt. Agonia n-a fost așa de mare pe cât ar fi putut să fie). 3/10 - ”unora le-a plăcut, dar sunt sigură că oamenii ăia n-au ce căuta pe blogul meu”
Petiție globală ca J.K Rowling să nu se mai aproprie de genul thriller.
06. În Căutarea Cornului, Robert Jordan. [#2 Roata Timpului] Nu cred că are cineva idee de cât de multă determinare e nevoie ca să citești o carte cu titlul asta în public. În fiecare minut mă așteptam să-mi arunce cineva un 7days. Istoria mea cu această serie (epic fantasy, closer to Tolkien than Martin) e o istorie tumultoasă și plină de regrete, copii. Prima oară am început-o în clasa a 8-a, când mi-ar fi fost imposibil să citesc până la capăt o carte atât de serioasă. Nu din punctul de vedere al maturității, e destul de sfw (deși macabră pe alocuri, alas) dar descrierile și lipsa de insight psihologic te duc cu gândul la o cuplare între Harap Alb și Moromeții. Not so cool when you're living the golden age, așa că am renunțat înainte să termin prima carte. Șmecheria e că sunt cinșpe. Când am încercat din nou, ceva mai încolo, am ajuns până la cartea 4, și habar nu am de ce m-am oprit în mijloc, ce m-a posedat. Doi-trei ani mai târziu, în zilele noastre, mă apucă dorul de o serie fantasy de-asta așa, interminabilă, și o iau iar de la zero. Io mi-s Prometeu. Ei, long story short, de data asta am ajuns până la #3, am descoperit (cu mintea luminată și gata de justiție socială) că autorul e homofob și sexist până la paroxisme, și mi-a dispărut tot cheful să parcurg, prin lacrimi și sânge, celălalte douăsprezece cărți. În eventualitatea în care toleranța cuiva la rahaturi conservatoare e mai mare decât a mea, o să-i ofer totuși un synopsis mai jos. 5/10 - ”probabil a fost acceptabilă până când a apărut o Mary Sue și/sau male entitlement”
În pânză de sac și cenușă își va îmbrăca poporul, și va frânge iarăși lumea cu venirea sa, retezând toate legăturile care strâng. Cu zorii ne va orbi și ne va arde, și totuși se va înfrunta cu Umbra, Dragonul Renăscut, când vine Ultima Bătălie, iar sângele său ne va da Lumina.
07. Dragonul Renăscut, Robert Jordan. [neterminată, #3 Roata Timpului] Singura problemă pe care am avut-o la început cu Roata Timpului e faptul că e Tolkien rip-off. Yeah, I'm aware medieval fantasy will always have recurring themes, unele arhetipuri rămân aceleași, dar povestea de bază e mult prea asemănătoare. Un tânăr dintr-un sat uitat de lume, plin de oameni veseli și simpli, cunoaște într-o zi un mistagog înțelept (aici la feminin) și i se schimbă întreaga viață când află de fapt ca e singura speranță a Binelui împotriva Răului. Măcar Tolkien n-a băgat clișeul cu ”Luke, I'm (not) your father”. I'll give it this, though, world-building-ul acestei serii e fantastic, printre cele mai bune pe care le-am întâlnit. Dacă v-a plăcut Stăpânul Inelelor și Hobbitul și altele în gen, sigur o să vă placă și asta, pentru că țintește pe aceleași idei. Ar fi primit o notă mai mare dacă nu era un basm white/black morality în care toate femeile sunt frumoase și bărbații curajoși. Și dacă autorul nu era un rahat cu ochi care afirmă că ”îi e scârbă să abordeze sexualitatea bărbaților în literatură”. Booo. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”
Nu merită două citate pentru că domnu' Jordan suge, deși cărțile lui nu sug deloc.
08. Amprenta Omului, Sebastian Faulks. [neterminată] O carte despre nașterea și dezvoltarea psihiatriei, despre piedicile pe care doi tineri din secolul 19 le întâlnesc atunci când vor să studieze mintea în raport cu sufletul. E destul de didactică (eu de-asta am început-o in the first place) așa că nu o recomand celor care n-au tangențe cu știința, fiindcă valoarea acestei cărți stă în caracterul ei empiric. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”
Nu o mai percepea ca pe o altă persoană, ca pe o sursă de ușoară iritare, și îl încerca deodată un sentiment irezistibil de identificare cu ea. Era mai mult decât simpatie, ceva mult mai puțin politicos; avea senzația că sângele lui curgea prin venele ei și că disperarea ei era elementul care anima percepția lui asupra lumii.
09. Brain On Fire: My Month of Madness, Susannah Cahalan. [EPUB] O carte non-fiction, autobiografică, scrisă de o jurnalistă care a suferit de una din multele boli auto-imune, aproape mereu necunoscute și aproape mereu tratate greșit. Marcantă, scrisă în concordanță cu subiectul, elevat și totuși accesibil, Brain On Fire e cu siguranță experiența non ficțiune a anului. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”
Almost every day, something reemerges. It can be something insignificant, like the moss-colored socks at the hospital, or a simple word, like the time in the drugstore when I saw a box of Colace, the stool softener I had taken at the hospital, and the memories of Nurse Adeline came rushing in with it. During these moments, I can’t help but think that the other Susannah is calling out to me as if to say, I may be gone, but I’m not forgotten.
10. The Insanity of Jones, Algernon Blackwood. [MOBI] Aici începe descinderea mea într-o nebunie (asemenea lui Jones, ha) compusă din romane gotic-victoriene. Nu de foarte mare calitate literară, au totuși particularitățile lor stilistice care fac din genul ăsta un gen worthwhile. Aici, Blackwood ne arată un tablou anti individualist, cu reîncarnarea și retribuția ca leitmotif, în care acest Jones e nevoit să depășească barierele unei singure existențe și să echilibreze balanța tuturor vieților pe care le-a trăit. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”
For in this region he pictured himself playing the part of a spectator to his ordinary workaday life, watching, like a king, the stream of events, but untouched in his own soul by the dirt, the noise, and the vulgar commotion of the outer world.
11. The Damned, Algernon Blackwood. [MOBI] Superioară operei precedente, The Damned include o serie de idei avante la lettre. E scrisă din perspectiva unui bărbat tipic din societatea intelectuală a Londrei (agnostic, filozof al esteticului, și veșnic zeflemitor în fața femeii) și expune o vizită ciudată în fosta casă a unui extremist religios. Lucrul la care autorul excelează e construirea atmosferei incomplete, amputate cumva, în care ”nimic nu se întâmplă”, dar o notă sufocantă acoperă prezentul. 7/10 - ”chiar și zeii fac greșeli minore - I'm only human se aude pe fundal”
Because each believed intensely, absolutely, beyond the least weakening of any doubt - the kind of strong belief and thinking that is rare anywhere today, the kind that wills, impregnates objects, saturates the atmosphere, haunts, in a word.
12. Carmilla, Joseph Sheridan. [MOBI] Dacă cineva are tupeul să se uite în ochii mei și să-mi spună că asta nu e o poveste LGBT, o să-i rup mânuțili. Plotul e cam așa: o familie nobilă, adică tată și fiică, se oferă să găzduiască temporar o altă fată nobilă (a naibii, unde-i goticu' despre țărani?) pe parcursul a câtorva luni. Carmilla, aproximativ de aceeași vârstă cu gazda ei adolescentă, o intrigă și o farmecă pe tipă timp de douăzeci și unu de capitole. Abia apoi își dau și ei seama că ceva nu e okay. Interesant sentimentul de suspans, deși toată lumea știe la ce să se aștepte, și diferitele nunațe ale poveștii. De asemenea, Carmilla și prietena/iubita-ei-secretă sunt absolut adorabile împreună. Wedding bells would toll if one of them could enter the church. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”
He kneeled, and the three women with him, and he prayed aloud with an earnest voice for, what appeared to me, a long time. I forget all my life preceding that event, and for some time after it is all obscure also.
13. The Castle of Otranto, Horace Walpole. [MOBI] Naiba știe ce blestem de familie se întoarce să-l bântuie pe domnu' șef din castelul Otranto, locul unde totul e mai fucked up decât în Vaslui. Cam atât. 3/10 - ”unora le-a plăcut, dar sunt sigură că oamenii ăia n-au ce căuta pe blogul meu”
Wow, chiar am exagerat cu romanele gotice, nu-i așa?
14. The Great God Pan, Arthur Machen. [MOBI] Câțiva bărbați la fel de tipici de intelectuali sunt porniți să descopere misterul lui Pan, o apariție în trup de satir. Fiecare dovadă pare îngropată sub ceva și mai categoric, ceva și mai grotesc. Destul de creepy pentru vremea lui. 6/10 - ”je ne regrette prea mult rien”
And I saw, mapped out in lines of sight, a whole world, a sphere unknown; continents and islands, and great oceans in which no ship has sailed since a man first lifted up his eyes and beheld the sun, and the stars of heaven, and the quiet earth beneath.
15. Întoarcerea din Rai, Mircea Eliade. Știu că am zis asta și la wrap-up-ul trecut, dar promit că o sa revin cu o recenzie completă, pentru că în cazul ăsta chiar nu am cum să-mi limitez explicațiile.
Să fi putut rămâne toate viața pe front, să i se fi dat și mai departe prilejul să ajungă erou. Cu ce drept să îl lase să simtă morțile și nebunia, să simtă în el atâtea elanuri și atâtea puteri - și apoi îl retrage deodată, îl împiedcă să-și mai primejduiască viața, îi interzice să mai ucidă? Ce Dumnezeu, dacă s-a pornit odată războiul și s-a dat ordin de sus să-și schimbe oamenii sufletul, să omoare și să ajungă eroi - cum de se pot întoarce lucrurile așa cum au fost la început, cum de mai există pacea?
© presumptuous 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis