Wednesday 26 November 2014

Cui i-e frică de NaNoWriMo?

Edward Albee să mă ierte pentru că îi parafrazez titlul, deși sunt sigură că Virginia ar fi de acord.

Abrevierea asta destul de non-western înseamnă National Novel Writing Month, and it's exactly what it says on the tin; proiectul ăsta foarte ambițios (mult prea ambițios, ar zice unii, în fața cărora eu aș da din cap cu elan) constă în scrierea unui roman în 30 de zile. Mai precis, 50 000 de cuvinte. La fel de simplu ca ghilotina.

Firește, părerile sunt împărțite - pe când unii încă zic că viteza nu conteaza (aici eu fac cu ochiul agresiv fiecărei femei din audiență, și zic că am mai auzit noi argumentul ăsta, iar ele își dau coate) alții cred că e nevoie de timp ca să iasă the right something. Același raport vechi de când lumea, cantitativ-calitativ. Unul din discursuril de încurajare (pep talks) care mi-au rămas în minte din cadrul chestiei ăsteia e cel a lui Catherynne M. Valente (pe care eu înca nu m-am decis dacă o judec sau o iubesc). Dictonul de referință vine cam așa: ”you can be good and fast at the same time; write a novel in thirty days, write one in ten days”, și face referire la faptul că ea chiar a scris un roman în zece zile. Patul lui Procust much? 

Prima îngrijorare n-a fost niciodată timpul propriu zis, ci mai degrabă haosul în care se consumă resursele atunci când oamenii nu sunt scriitori de profesie. Poate asta încearcă sa te învețe NaNo, oricât de greu ar fi de cultivat. Capacitatea de a te așeza la birou, generic vorbind, și de-a rămâne într-o lume diferită timp de 1,667 de cuvinte (pe zi, ca să ajungi la target) depinde de câte ori trebuie să faci apel la lumea în care ești. Unora le e ușor să se desprindă și să sară acolo, hop, aici e dragonul, aici e cianura din dintele spionului, aici e fata fugind de soare. Alții au nevoie de ore ca să poată separa celofanul, realitatea de ficțiune. Depinde și de tabieturi, de perfecționism, de nivelul la care vrei să ajungă romanul tău, tipologia de scriitor care ești, and so on and so forth. Nu e ceva atât de universal precum sfaturile ăstea fac procesul să pară.

Cred că ar trebui să plec fruntea în fața măreției celor care nu procrastinează, însă nu pot să nu mă întreb: bine bine, da' cu viața ce facem? Și așa e vai de ordinea socială și dorința de integrare a scriitorilor - un clișeu/stereotip pe care nu doar îl susțin, ci îl și exemplific de ori câte ori îmi permite realitatea. Adică săracii oameni abia mai văd lumina soarelor, abia mai văd și el o mâncare gătită, și tu îi lovești cu pseudo-activitatea lor peste cap și ce le spui? Lasă consecvența, cui îi trebuie consecvență când poți să scrii un nou În căutarea timpului pierdut în cinci ore?! Adepții lui Valente și a principiului ăstuia one way street o să iasă afară din case în câteva luni, întrebând cu urlete cine e președinte și de unde au apărut actele ăstea de divorț.

Sună ca și cum aș aduna elfii să fabricăm niște scuze rapide înainte de Crăciun? Probabil. Dar nu cred că cineva poate trece cu vederea varietatea de modus operandi care există atunci când vine vorba de scriitori. Și fiindcă NaNoWriMo ăsta se termină imediat, sunt sincer curioasă dacă altcineva a mai încercat să-și ”ostoiască setea” (de ambiții) cu provocarea asta. Key words? Write fast die young, apparently. 
© presumptuous 2012 | Blogger Template by Enny Law - Ngetik Dot Com - Nulis